Te-am cunoscut prin prieteni. Nici nu-ti stiam numele pentru ca nici nu schimbam vorbe. Ba in prima zi am facut o gluma la adresa ta pe la spatele tau. Erai una. Si asa ai fi ramas daca nu ne mai intalneam din nou. Peste cateva zile te-am vazut din nou si ti-am aflat si numele. Am schimbat si primele vorbe, nimic interesant. Viata mea era frumoasa si gandul liber. Si te-am vazut din nou. Si inca odata. Prezenta ta devenise o obisnuinta. Devenisem chiar prieteni. Inca eram fericit. Te-am primit inauntru, am deschis poarta castelului nestiiind ca am invitat un inamic. Deja ne vedeam aproape zilnic. Fara sa-mi dau seama mi-ai infipt un ghimpe in inima. Nu simteam nimic, am o inima puternica. Dar nu te-ai lasat, ai infipt si mai adanc l-ai impodobit si cu instalatii parca ar fi un pom de Craciun. Inca nu vedeam ce se intampla, sau nu vroiam sa vad. Si atunci tu cu o ura inexplicabila l-ai smucit. Am simtit o durere puternica dar nu stiam cauza, tu fugisei de la locul fapei. Urmele de sange te-au dat de gol. Ma tradasei, te-ai jucat cu inima mea cat n-am fost atent si acum te porti ca o inocenta. Dar nu esti. Te vad mai rar. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu.
Va urma...
